PORTOFOLIU
Dezvoltare smart
pentru orașul tău
Într-o lume condusă de tehnologie și o gama largă de produse software care au ca scop principal îmbunătățirea vieții cotidiene, credem că e foarte importantă sinergia dintre cetățeni și administrațiile publice, pentru a lucra împreună la personalizarea nevoilor și creșterea calității vieții în comunitate.
Datorită faptului că orașul Cluj Napoca, unul din principalii poli IT din regiune, a fost natural pentru administrația noastră publică că își concentreze eforturile înspre digitalizarea serviciilor și o dezvoltare urbană sustenabilă. Odată ce terenul a fost pregătit în direcția aceasta, am fost foarte dornici să ne implicăm activ și să contribuim la transformarea digitală a orașului în care locuim.
Când cetățenii fac echipă cu administrația publică, comunitățile cresc și se dezvoltă mai rapid și mai armonios, iar noi, evozon, ne-am găsit locul în ecosistemul soluțiilor smart prin încurajarea implicării civice. Una dintre soluțiile de care suntem foarte mândri este proiectul de „Bugetare Participativă”, o platformă care mută discuțiile din spațiul fizic, limitat, într-un spațiu virtual accesibil tuturor celor care își doresc să se implice activ.
Așadar, după ce am studiat cu mare atenție particularitățile administrației publice și am ajuns la informații și concluzii valoroase, credem că am reușit să surprindem esența interacțiunii dintre cetățeni și edili, și să creăm un model transparent și folositor pentru toate părțile implicate, accelerându-se, astfel, implementarea proiectelor.