CARIERE
Drumul tău spre noi
1
Am primit CV-ul tău
Mulțumim că te-ai gândit la noi ca fiind un loc bun pentru tine. Știm că crearea de CV-uri și aplicarea la un job durează mult și nu-i cea mai plăcută parte din proces. Așa că îți mulțumim pentru timpul investit în asta. Hai să ne apucăm de treabă.
2
Îl citim cu atenție
Noi ne folosim doar ochii, nu și algoritmi sau aplicații de procesare a CV-urilor. Pentru asta, s-ar putea să dureze puțin mai mult până revenim către tine. Poți să te aștepți la un semn de la noi, indiferent de răspuns, în maxim 2 săptămâni. Dacă ai nevoie de un răspuns mai rapid, te rugăm frumos să ne scrii și a doua oară.
3
Ne auzim la telefon
Dacă experiența și profilul tău se potrivesc cu rolul pe care noi îl avem deschis, cu siguranță ne vom auzi la un prim telefon pentru mai multe detalii.
4
Ne cunoaștem la interviu
Dacă totul merge bine, punem și de un interviu. Știm că timpul este cea mai valoroasă resursă în vremurile acestea, așa că nouă ne place să avem 2 discuții într-una / 2 în 1. Mai exact, ne vom cunoaște și vom acoperi atât aspecte tehnice, cât și aspecte de HR, de exemplu, alături de colegii noștri și de tine. Discuția, în medie, durează între 1-2 ore, depinzând de rol.
5
Feedback-ul nostru și oferta
După ce am avut discuția, vom reveni cu un feedback în maxim 2 săptămâni. Dacă ai nevoie de un răspuns mai rapid, dă-ne un semn și vom încerca să ți-l oferim mai repede.
6
Onboarding (Prima ta zi, de muncă, nu de școală)
Vei avea toate detaliile necesare de la HR-ul tau, de la ce documente ai nevoie, turul noii tale clădiri, training-ul pentru aparatul de cafea și să cunoști mai bine vibe-ul și cultura Evozon, până când afli pe propria piele, desigur.
7
Feedback-ul tău
Să te aștepți ca la final de drum, indiferent dacă drumul duce spre Evozon sau nu, să te întrebăm de feedback. Cu alte cuvinte, ne-ar plăcea tare mult să știm cum a fost experiența ta cu noi, ca să o păstrăm faină sau să o facem și mai faină, dacă e cazul. Poți să ne lași și o părere pe Glassdoor sau Undelucram, am aprecia mult.
Job FAQs
N-AI GĂSIT NIMIC CARE SĂ ȚI SE POTRIVEASCĂ?
Dacă n-ai găsit job-ul pe care îl căutai, dar ți-ar plăcea să păstrăm legătura pe viitor, trimite-ne CV-ul pe jobs@evozon.com.