PORTOFOLIU
Industrii
Fiind în industria IT de peste 19 ani, una din misiunile noastre de-a lungul timpului a fost să ne cunoaștem foarte bine partenerii și provocările industriilor în care activează. Ne-am început, astfel, aventura în lumea software-ului prin crearea și livrarea de aplicații web, desktop și mobile bogate în funcționalități, atât pentru start-upuri, cât și pentru companii mari, activând în diverse industrii. Din acest motiv, portofoliul și aria de expertiză sunt foarte vaste. Fiind alături de partenerii noștri din faza incipientă, de concept până la introducerea pe piață a unui produs matur, am reușit să observăm îndeaproape modul în care se au loc procesele în diferite industrii, oferindu-ne o experiență foarte valoroasă și know-how-ul necesar pentru a ne deveni tot mai buni.
CLIENȚI ÎNCÂNTAȚI
CE SPUN CLIENȚII DESPRE NOI
„Managerul de dezvoltare de aplicații pentru Northern Safety, un revânzător și distribuitor de produse industriale și echipamente de siguranță.
Unul dintre lucrurile care s-au remarcat a fost disponibilitatea și capacitatea lor de a ne educa. În calitate de companie de dezvoltare software, ei sunt capabili să rămână la curent cu cele mai noi tehnologii și au explicat în mod articulat beneficiile metodologiilor nou disponibile.
Le-am apreciat și sinceritatea. Au fost suficient de îndrăzneți să ne spună adevărul atunci când nu au fost de acord cu feedback-ul nostru, sau au crezut că abordăm greșit o soluție. Compania noastră apreciază onestitatea, și am fost bucuroși să lucrăm cu un partener care împărtășește această credință.”
„Evozon este un partener de servicii valoros pentru Auchan România. Am dezvoltat împreună cu Evozon Systems o aplicație complexă de comerț electronic, omnichannel, (utilizând SAP Hybris) care va fi disponibilă progresiv pentru clienții noștri.
Evozon este dedicat inovației și au dezvoltat și testat împreună cu noi diverse soluții software pentru transformarea digitală.
Nivelul lor ridicat de maturitate în dezvoltarea de software este conform cu majoritatea standardelor de audit.”
„Echipa Evozon s-a dovedit a fi un partener de încredere, muncitor și dedicat, care se adaptează cu ușurință cerințelor noastre aflate în schimbare și standardelor de înaltă calitate. Atunci când au ales cele mai potrivite soluții tehnice pentru diferite probleme, echipa și-a personalizat soluțiile pentru nevoile noastre specifice de implementare.”
„Au lansat un site web impecabil și i-au ținut pe toți motivați.”
Traficul web a crescut și site-ul a fost lansat la timp. Evozon a internalizat rapid cerințele proiectului și a afișat o etică de lucru energică. Deși au lucrat de la distanță, dedicarea lor către succes și capacitatea de reacție la feedback au împiedicat apariția oricăror probleme de management.”
„Obiectivul nostru era să facem un pas important pentru transparentizarea activitatii primăriei și integrarea soluțiilor smart în procesul de comunicare și interacțuni cu cetățenii. Realizarea acestui proces era posibilă numai printr-o colaborare eficientă, rapidă în cursul căreia am primit sfaturi, idei și sugestii de îmbunătățire privind aplicabilitatea, dezvoltarea și implementarea platformelor respective. Atitudinea orientată către client și implicarea personală a transformat ceea ce ar fi fost o sarcină dificilă și complicată de rezolvat, într-o experiență plăcută. Fiecare angajat Evozon cu care am avut plăcerea de a lucra a fost o persoană profesionistă, calificată și a răspuns cererilor noastre rapid și în mod plăcut. Evozon a făcut munca noastră ușoară și abia așteptăm ocazia să mai lucrăm împreună.”
„Pe parcursul colaborării au fost dezvoltate diferite proiecte, cum sunt primul proces online de Bugetare Participativă din România, restructuarea și modernizarea site-ului Primăriei, integrarea acestuia cu platforma SICAP pentru a facilita transparența în ceea ce privește contractele Primăriei și companiilor subordonate acesteia, crearea unei hărți a mașinilor de salubritate, un proces intern similar celui de bugetare participativă, pentru încurajarea și valorificare potențialului de inovare în interiorul Primăriei, o platformă internă, pentru angajații Primăriei, pentru evaluarea funcționarilor, precum și alte proiecte, mai mici, abordate însă cu același profesionalism și seriozitate ca și restul. Dorința noastă este să continuăm colaborarea cu cei de la Evozon deoarece sunt deschiși ideilor noastre, au resursele, atât tehnice cât și de personal, iar de-a lungul timpului au dat dovada de profesionalism, disponibilitate și flexibilitate, iar acestea ne-au ajutat să colaborăm foarte bine împreună.“